Rimelurile colorate nu sunt foarte populare. Probabil pentru că nu multe femei optează pentru aceste produse cosmetice. Ştim că negrul intens este cel care accentuează cel mai bune ochii şi îndeseşte vizual genele. Merită să optăm pentru un rimel într-o culoare diferită?
Rimelul colorat a fost o inovaţie a mărcii Revlon, a cărui premieră a avut loc în anul 1960. La acea vreme, a fost lansat rimelul albastru, verde şi violet. Genele colorate au devenit imediat un succes, însă, din păcare, această tendinţă nu a fost de lungă durată. Parţial, deoarece machiajul colorat nu era cel mai indicat în era televiziunii alb-negru. Mai târziu, în anii ’80 şi ’90, rimelurile colorate au revenit în vogă. Acestea au fost dominantele stilului disco, dar au devenit la fel de repede un simbol al kitschului. Deoarece istoria se repetă, în prezent, acestea au revenit încă o dată în graţie!
Rimel colorat
În trusa noastră de machiaj, rimelul ocupă, de obicei, un loc de frunte. Acestea sunt perfecte pentru toate tipurile de frumuseţe, indiferent de culoarea părului. Astfel, bruntele, roşcatele şi blondele le pot utiliza şi obţine un aspect uluitor. Acestea se potrivesc oricărui machiaj deoarece negrul este considerat clasic şi elegant. Rimelurile colorate sunt o opţiune a femeilor îndrăzneţe care doresc să ia o pauză de la stilul clasic. Astfel de produse cosmetice complementează perfect stilul de vară şi îşi dovedesc farmecul estival.
Multor femei le este teamă să folosească rimeluri colorate deoarece acestea sunt extrem de decorative. Nu oricine poate purta gene colorate zilnic, acest machiaj îndrăzneţ dovedindu-se a fi copleşitor. De aceea, doar femeile curajoase şi încrezătoare, cărora nu le este teamă să experimenteze acest stil, ar trebui să opteze pentru rimeluri colorate. Efectul va fi extravagant.
Ce culoare de rimel să alegeţi?
În prezent, rimelurile colorate sunt disponibile în numeroase nuanţe. Este bine de ştiut ce culoare de rimel se potriveşte frumuseţii noastre pentru a alege cea mai bună nuanţă.
- rimel albastru – adaugă prospeţime, măreşte vizual ochii şi scoate în evidenţă privirea
- rimel violet – se potriveşte perfect ochilor albaştri şi verzi
- rimel verde – tonurile de verde se potrivesc ochilor căprui
- rimel roşu/roz – riscant, poate da impresia de ochi obosiţi
Dacă nu dorim ca machiajul nostru să fie dominat de o culoarea atât de aprinsă, este recomandat să aplicăm doar o cantitate mică de produs pe vârfurile genelor. De asemenea, putem aplica rimelul la nivelul genelor inferioare, doar pentru a accentua linia pleoapelor. Utilizarea fardurilor de ochi deschise în culori neutre – bej sau marouri deschise, va ajuta la atenuarea machiajului. Aplicaţi cu moderaţie. Utilizaţi contraste. Lăsaţi genele să joace rolul principal!